Înțeleg durerea, furia și frustrarea românilor când vorbesc despre lipsurile din Sănătate. Știu că nimic nu e mai important decât starea de bine a celor dragi. Știu că poți să ai toată averea lumii dar dacă nu ești sănătos, degeaba !
Românii, când ciocnesc paharele, când își fac urări de ziua lor sau când își iau rămas bun spun cu toții și „Sănătate!” Pentru că este cea mai importantă.
De când lucrez la Guvern și sunt consilier de stat al prim-ministrului în domeniul Sănătății, am avut ocazia să discut, să văd și să aud aproape tot ce se putea despre acest domeniu. Am văzut spitale, medici, președinți de companii și tot ministerul Sănătății. Sindicate și Casă de Asigurări, DSP-uri și legi.
O lume albă, cu pete pe ici pe colo.
Sunt și neajunsuri, dar sunt și multe lucruri bune.
Am scris despre dotări. Dar oamenii nu văd noile aparate, ci pe asistenta care e nervoasă. Nu văd că e un RMN nou nouț dacă trebuie să plătească pentru el sau să aștepte luni la rând pentru o programare. Văd medicii care vorbesc urât. Văd că nu e curățenie în spitale. Că nu sunt medicamente.
Aici avem noi o problemă. Pentru că și oamenii trebuie să vadă lucrurile bune, dar și medicii trebuie să se poarte frumos!
Când eram studentă, am stat în căminul celor de la Medicină. În sesiune, ieșeam din cameră și stăteam pe holuri să învățăm. Știu cât învață un viitor medic. Enorm! Și îi respect pentru asta. Dar, indiferent câtă carte are și câte grade didactice, câte studii publicate are…NIMIC nu îi dă dreptul să vorbească urât cu un pacient! Sau să îi ceară bani când are un salariu atât de bun! E de neiertat.
Să nu credeți că sunt străină de ce se întâmplă în spitale. Am avut și eu nevoie de îngrijiri. Am un copil, deci am născut și am stat internată. Am avut și o luxație și am stat pe hol câteva ore până am ajuns la un doctor. Deja nu-mi mai simțeam piciorul, amorțise…
De aceea, când am fost numită în aparatul de lucru al premierului, am considerat că este o bună ocazie de a mă implica direct și de a schimba lucrurile. M-am bucurat să văd câtă importanță are, din perspectiva Guvernului și a programului de guvernare, sănătatea. Este prima data când primește un buget atât de mare și când medicii și personalul sanitar sunt plătiți decent. Pasul doi a fost infrastructura. S-au alocat foarte mulți bani pentru renovări, modernizări și dotări. Dar oamenii se duc la spital, văd aparatele la locurile lor și nu știu că sunt noi-nouțe și mult mai performante decât cele anterioare.
Dar ele chiar sunt noi!
Vreau să vă vorbesc astăzi despre Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț.
Din fericire, la conducerea Spitalului se află de câteva luni, mai exact din vara anului trecut, un om cu totul deosebit – doctorul Codruț Munteanu. El se bucură de sprijinul Consiliului Județean și în special de al președintelui Ionel Arsene.
Cunosc problemele cu care se confruntă dr. Munteanu. Am vizitat spitalul și am stat de vorbă cu domnia sa. Nu este ușor să conduci un „mamut” care deservește un județ întreg. Nu este ușor să îi mulțumești pe toți. Și nici să rezolvi toate problemele dintr-o dată. Am încredere că doctorul Munteanu va face tot posibilul să aducă la Neamț schimbările benefice pe care ni le dorim cu toții. Pentru că este adevărat – omul sfințește locul!
Multe dintre problemele cu care se confruntă azi pacienții țin mai mult de resursa umană, de atitudine, de curățenie și mai puțin de echipamentele medicale.
Cu toate acestea, trebuie spus că în perioada 2017-2018, Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț i-au fost alocați 9,555,700 lei, adică în jur de 2 milioane de euro.
Sunt trei direcții de finanțare: Consiliul Județean Neamț (2.458.000 lei), Ministerul Sănătății (3.307.700 lei) și fonduri europene (3.790.000 lei).
Din acești bani s-au făcut reparații, renovări, modernizări și s-au cumpărat sute de echipamente, inclusiv un RMN, de care beneficiază astăzi toți locuitorii județului Neamț.
Din banii de la minister s-au efectuat lucrări de reabilitare și modernizare sectia Pediatrie și s-au cumpărat două echipamente medicale pentru screening auditiv prin testare de otoemisiuni acustice pentru secția Neonatologie.
Președintele Consiliului Județean a susținut constant activitatea spitalului, o mare parte din aparatură fiind achiziționată cu fonduri de aici.
Lista este lungă, dar sper că aveți răbdare să o citiți!
- Biomicroscop digital compatibil cu cameră digitală pentru secția Oftalmologie – 2
- Proiector de teste pentru secția Oftalmologie – 2
- Pătuțuri cu încălzire pentru sectia Neonatologie -1
- Injectomate pentru sectia OG – 7
- Osteodensitometru DXA pentru Endocrinologie AIS – 1
- Studiu de fezabilitate – supraetajare corp B1-spatii destinate personalului medical
- Ventilator pentru ATI
- Electrocauter pentru OG – 1
- Microtom pentru Anatomie Patologica – 1
- Motor electric ortopedic oscilant cu accumulator pt Ortopedie – 7
- Motor electric ortopedic rotativ cu acumulator pt Ortopedie – 1
- Ecograf cu 2 sonde pentru OG AIS – 1
- Injectomat pt. Chirurgie vasculară – 1
- Aparat hemodializă – 1
- Linie videoendoscopie pentru Gastroenterologie – 1
- Sistem informatic imagistică IQPACS cu 2 stații de lucru, un monitor Radiologie și un monitor stație pentru Radiologie – 1
- DTE (DALI, PTH, EXP.TH) Amenajare spațiu pentru instalare echipament de imagistică prin rezonanță magnetică
- DTE – Reabilitare și modernizare secția Pediatrie – lucrări suplimentare (actualizare)
- DTE Instalație de stingere a incendiilor cu hidranți exteriori secției Pediatrie
- Expertiză tehnică – supraetajare corp B1- spații destinate personalului medical
- Expertiză tehnică – “Amenajare bloc operator etaj II , în Centrul Medical S.C.Nefromed Dialysis SRL și Construire pasarelă de legătură cu Spitalul Județean de Urgență P. Neamț
- Reabilitare și modernizare secția Pediatrie – Dotări
Finanțarea din fonduri europene a fost direcționată în special către Unitatea de Primiri Urgențe și secția Anestezie Terapie Intensivă. Astfel, cele două secții extrem de importante au fost dotate.
Vă prezint câteva dintre echipamente:
- ecograf mobil portabil pentru adulți care include patru sonde (cardiace, vasculare, abdominale, cardiace transesofagiene),
- mașină de anestezie de înaltă performanță tip II cu monitorizare neurologică avansată, defibrillator,
- set resuscitare, cinci monitoare EKG, inclusiv pentru triaj,
- module infuzie intermediară pentru ATI cu injectomat, andocare pompă, stative și cabluri.
În plus, pentru acest an există solicitări efectuate la Ministerul Sănătății ce totalizează suma de 11.570.000 lei. Pe listă sunt materiale de care e nevoie în majoritatea secțiilor din spital: computer tomograf (UPU), ecograf (Chirurgie vasculară), ecograf cu sondă pentru țesuturi moi (Ambulator Endocrinologie), ecograf cu sondă abdominală sectorială, sondă liniară și sondă cardiacă (Pneumo-ftiziologie), masa de operație (Oftalmologie), uretroscop flexibil, turn endoscopie, masa operație radiotransparentă și aparat anestezie (Urologie), linie artroscopie completă, masă chirurgicală cu extensie ortopedică etc.
Toate acestea arată interes pentru spital, pentru pacienți și un plan de management pe termen lung. Îi doresc mult succes pe viitor domnului doctor Munteanu și îi asigur pe nemțeni că Guvernul va continua să susțină domeniul Sănătății, ca și până acum. Am încredere că și colegii mei de la Consiliul Județean Neamț vor păstra domeniul sanitar în prim-plan.
Aș vrea să mai adaug ceva. De câte ori am scris despre aceste investiții am avut foarte multe reacții pozitive și m-am bucurat.
Sunt însă și probleme care țin de managementul unui spital. Și admit că aici mai este de lucru.
Un manager este un bun administrator, un bun gospodar: el trebuie să se asigure că toată „uzina” funcționează, de la cel mai mic detaliu – cearșafurile de pe paturile din saloane, până al service-ul pentru RMN. De la atitudinea personalului până la relația cu instituțiile partenere.
Totul e important și de toate trebuie să aibă grijă un manager. Dar nu de unul singur! El trebuie să aibă o echipă cu care lucrează și care să îl informeze despre tot ce se întâmplă. Împreună să găsească soluțiile cele mai bune. Nu pot veni nici ministrul, nici președintele Casei Naționale de Asigurări și nici Guvernul să facă ordine în spitale.
Nu e peste tot așa și îi felicit pe cei care au reușit să facă întregul circuit să funcționeze. Sper ca restul managerilor să schimbe cât mai repede lucrurile! Pentru că au tot sprijinul Guvernului și al Ministerului Sănătății. Iar dacă se dovedește că nu pot, trebuie luate măsuri!
Pingback: Sănătatea nu are culoare politică! - Oana Bulai