Confruntarea politică nu ar trebui să afecteze viața de zi cu zi a oamenilor și cu atât mai puțin sănătatea lor. Pentru că atunci când refuzi să votezi pentru investiții în sistemul de sănătate, refuzi de fapt, dreptul la viață!
Am constatat cu tristețe că liberalii nemțeni din Consiliul Județean se prefac că lucrează în interesul oamenilor. Ei au părăsit sala de ședințe la ultimele întâlniri în care pe agendă era rectificarea bugetară. Prin rectificare, Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, ca și alte spitale din județ, primeau fonduri pentru a-și continua programele de investiții.
Guvernul României a tratat cu maximă seriozitate și implicare problemele din sistemul de sănătate. Rezolvarea acestora a fost și este o prioritate, iar alocarea bugetară din acest an – record! – este o dovadă de necontestat.
Proiectele și programele ministerului condus de Sorina Pintea s-au văzut și în județul Neamț. Județul meu a fost beneficiar al unor investiții de milioane de euro, la un nivel niciodată atins de la Revoluție încoace. Guvernul și Ministerul Sănătății au avut în Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, un partener puternic, care s-a luptat atât pentru alocarea de resurse locale, cât și pentru obținerea unor beneficii cât mai mari pentru sănătatea nemțenilor. Ionel Arsene s-a implicat personal în creșterea calității serviciilor de sănătate. Este un susținător al profesioniștilor și managerilor din sistem și este un creator de proiecte. Îl cunosc, am lucrat cu el, știu cât de mult îi pasă!
Dacă tot vorbim despre oameni implicați, vreau să spun câteva lucruri și despre managerul Spitalului Județean, medicul Codruț Munteanu. Un profesionist desăvârșit, dr. Munteanu a venit la Piatra-Neamț într-o perioadă în care medicii încă plecau în număr mare din România. A venit într-un spital compromis în bună-măsură și a pus umărul la treabă. Este un proces de reconstrucție greu, dar care deja își arată roadele. Mare parte din echipamentele vechi au fost înlocuite, secții întregi au fost renovate, ordinea a fost instaurată în spital. Totul pentru un singur obiectiv: sănătatea nemțenilor.
Schimbări și înnoiri asemănătoare au avut loc și în celelalte unități medicale din județul nostru. În ultimii trei ani, sistemul de sănătate nemțean s-a rupt de trecutul cenușiu.
Până la un punct, toți factorii de decizie din județ păreau că împărtășesc aceleași idealuri și muncesc pentru aceleași obiective în acest domeniu care NU ARE CULOARE POLITICĂ!
Pot să înțeleg lupta politică, pentru că sunt implicată în politică de 23 de ani. Înțeleg că sunt perioade în care se ascut săbiile…
Dar nu înțeleg și nu accept ca în numele unei așa-zise confruntări politice, să îi lovești pe cei care lucrează pentru oameni. Și, prin ei, să lovești, de fapt, în oameni. Nu înțeleg de ce se declară în slujba cetățenilor oameni care ajung să acționeze exact invers!
Revin la situația de la Neamț. După alegerile europarlamentare, o dată cu apropierea celor prezidențiale, consilierii județeni ai opoziției – cei mai mulți dintre aceștia, liberali – au dus bătălia politică în zone nepermise.
Aflați în campanie electorală și incapabili să producă vreun proiect pentru nemțeni, au ales să blocheze rectificarea bugetară. Practic, au blocat continuarea oricărui proiect de investiții din sistemul de sănătate. Au venit la ședințe, au făcut act de prezență ca să își încaseze indemnizațiile, dar atunci când s-a pus problema rectificării, au fugit din sală.
Nu știu cum se mai pot uita acești „politicieni” în ochii oamenilor!… Cum poți să refuzi să votezi dotarea Spitalului Județean cu un sterilizator cu aburi de ultimă generație după ce ai declarat public că spitalul are o problemă în acest sens!?…
Dragii mei, aceasta este definiția ipocriziei!
Aceasta este politica celor care dacă nu sunt în stare să facă, aleg să distrugă ceea ce fac alții. Întotdeauna am ales confruntarea pe proiecte. Și i-am admirat și susținut pe cei care au viziune și care vor să lase ceva în urma lor: Ionel Arsene, prim-ministrul Viorica Dăncilă, Sorina Pintea… e o listă mai lungă. Și da, e o listă a PSD.
Îmi asum întotdeauna ce spun și ce fac!
Pentru că prefer oamenii care pun umărul la proiecte, nu pe cei care dau cu piciorul în ele!