E o întrebare pe care ne-o punem des. Din păcate și când vine vorba de pandemie și tratarea bolnavilor de Covid-19.
Am adresat Ministerului Sănătății o întrebare cu privire la situația medicamentului Favipiravir, cel care poate fi administrat, la recomandarea medicului, în formele uşoare şi medii de infecţie cu coronavirus. În cazul în care se administrează precoce, acest medicament îmbunătăţeşte foarte mult starea clinică a pacienţilor şi scade foarte mult presiunea pe spitale.
În vreme ce la noi abia s-a decis ca Favipiravir să fie eliberat în ambulatoriu, prin farmaciile cu circuit închis din cadrul spitalelor, Ungaria produce antiviralul încă de anul trecut cu 3 producători. De asemenea, tot în Ungaria, acesta e dat gratuit cetăţenilor maghiari în baza reţetei de la medic.
Care este motivul pentru care România nu produce încă Favipiravir, în condiţiile în care avem şi noi producători de medicamente?
De ce acest medicament, care poate reduce presiunea pe spitale, nu este prescris de medicii de familie şi de ce nu poate fi găsit şi în circuitul deschis, nu doar în farmaciile din cadrul spitalelor?
Sunt întrebări legitime la care Ministerul Sănătății trebuie să răspundă, mai ales că presiunea pe spitale este uriașă.