Author Archives: Comunicare

Legea privind școlile abandonate a fost PROMULGATĂ!

Legea privind școlile abandonate a fost PROMULGATĂ!
Legea prin care școlile lăsate în paragină vor putea fi revitalizate de către autoritățile locale a fost promulgată de președintele Iohannis! Proiectul de lege inițiat de colega mea Natalia Intotero, pe care l-am susținut și promovat, a trecut de ultima etapă. Astfel, cele aproximativ 3.000 de imobile școlare lăsate în paragină vor putea fi utilizate de către autoritățile locale în scopuri care să ajute comunitatea. Condiția este ca școlile să fi fost închise de cel puțin 3 ani. Practic, ...
Share This

Despre practicile de discriminare ale liberalilor sau cum să împarți românii prin diverse metode

Despre practicile de discriminare ale liberalilor sau cum să împarți românii prin diverse metode
Mă gândesc din ce în ce mai serios la faptul că singurul proiect de țară pe care liberalii au reușit să îl implementeze cu succes a fost cel prin care au reușit să învrăjbească românii unii împotriva altora, prin care au promovat ura și discriminarea, „altoirea” cu amenzile cele mai mari din Europa a celor care nu se conformau regulilor, distrugerea încetul cu încetul a tot ce ne lega și ne făcea puternici. Cu propunerea lor de a pune la plata spitalizării pe cei nevaccinați, ca și cum ...
Share This

Îmbătrânirea populaţiei, o problemă de siguranţă naţională!

Îmbătrânirea populaţiei, o problemă de siguranţă naţională!
România se confruntă, în ultimii ani, cu o problemă critică – aceea a îmbătrânirii populaţiei. Datele oficiale atrag atenţia că procesul de îmbătrânire s-a adâncit în ultimii ani, iar perspectiva este una extrem de negativă. Acestei probleme trebuie să i se ofere un răspuns din partea statului român cât mai curând. Scăderea natalităţii trebuia să fie un motiv de îngrijorare pentru autorităţile române, deoarece este afectată forţa de muncă a ţării, este afectat viitorul României. Factorii ...
Share This

Impunerea certificatului verde la locul de muncă – soluţie sau discriminare?

Impunerea certificatului verde la locul de muncă – soluţie sau discriminare?
Zilele trecute Senatul României a votat împotriva proiectului de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă. A fost, putem spune, o victorie pentru români, deoarece proiectul de lege supus votului prezenta multe probleme, unele dintre ele putând genera discriminare. Nu este o victorie împotriva Sănătăţii! Este foarte important să spunem acest lucru. Acel proiect creează mai multe probleme decât generează soluţii, pentru că face câteva lucruri inacceptabile: creează ...
Share This

De ce la alții se poate, dar la noi nu?

De ce la alții se poate, dar la noi nu?
E o întrebare pe care ne-o punem des. Din păcate și când vine vorba de pandemie și tratarea bolnavilor de Covid-19. Am adresat Ministerului Sănătății o întrebare cu privire la situația medicamentului Favipiravir, cel care poate fi administrat, la recomandarea medicului, în formele uşoare şi medii de infecţie cu coronavirus. În cazul în care se administrează precoce, acest medicament îmbunătăţeşte foarte mult starea clinică a pacienţilor şi scade foarte mult presiunea pe spitale. În vreme ce ...
Share This