Dacă viața e uneori nedreaptă, noi nu avem dreptul să fim astfel! Bănuiesc că ați întâlnit cu toții copii care își duc viața într-un cărucior. Pe care părinții îi aduc la școală nu de mână, ci împingând-i din spate. Sau școlari care, ca să ajungă în clasele de la etaj, sunt ajutați de colegii lor sau de profesori.
Motto: „Strigăt de deznădejde și avertisment pentru omenire să fie pururi acest loc!” Întreaga lume se oprește, pe 27 ianuarie, pentru a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. O Rezoluție adoptată în 2005 de Organizația Națiunilor Unite ne atrage atenția că nu avem dreptul de a uita. Cuvântul „holocaust” vine din greacă și înseamnă „complet ars”. Am făcut, de-a lungul anilor, multe călătorii. Unele reale, multe într-un imaginar complicat, uneori luminos, alteori ...
Poate că vă pare mai puțin importantă grija pentru …picioare. Nu, nu în sens estetic, ci în sens medical! Evoluția științei medicale a făcut ca nu doar medicii ortopezi, reumatologi sau neurologi să „acopere” suferința picioarelor. O nouă profesiune medicală a fost oficializată în România: podiatrul.
Programul de Guvernare este concentrat pe egalitatea de șanse în educație, îmbunătățirea performanțelor educaționale, abilităților și competențelor tuturor copiilor și tinerilor, prin accesul la un sistem de educație de calitate, relevant și incluziv. (Programul de Guvernare 2017-2020)
Dotarea spitalelor din România cu aparatură medicală modernă reprezintă o prioritate în ceea ce privește procesul de prevenție și tratare a unei boli. Sute de mii de români au nevoie de spitale în fiecare an, se internează, sunt tratați și se fac bine. De aceea, este important ca pacienții să aibă acces la astfel de echipamente medicale moderne.