De obicei, de 1 Decembrie plâng. Îmi tresaltă inima de o emoție covârșitoare, de nici la manifestații nu prea sunt în stare să merg pentru că mă emoționez foarte tare și nu ar fi potrivit să mă vadă oamenii plângând. În mintea unora, sensibilitatea nu cadrează cu puterea deși, așa cum îmi place să spun de fiecare dată, o scriu și acum: sensibilitatea e puterea cea mai mare a unui om. Doar un om sensibil va depăși granițele propriilor nevoi și se va gândi și la ceilalți amărâți de pe lângă el.
Dar, revenind la 1 Decembrie… printre lacrimile de compasiune pentru acest popor al nostru greu încercat, singurul lucru pe care îmi doresc să-l împărtășesc, este acela că în sufletul meu trăiește bucuria de a fi româncă. Iar pentru mine această bucurie se traduce prin amintirea bunicului meu, „tata bătrân”, care îmi șoptea iarna mie și verișorilor mei, la gura sobei povești din război, chipul vesel al bunicii mele cu batic pe cap, mereu preocupată să mănânc măcar o dresală, că tare slăbănoagă și bicisnică mai eram și de era vreme rea, mă lua dârdâitul și sub pătură.
Eram ca Sfânta Filoftea cum zicea draga mea bunică Mimi, că așa o alintam noi nepoții.
România, țara pe care n-am putut s-o părăsesc sau s-o trădez vreodată, pentru că EA sunt EU…
.. acel mic boț bălai care alerga pe dealurile de la Pipirig, juca fotbal cu băieții, culegea alune din păduri, alerga de-și julea mereu genunchii și escalada toți copacii binecuvântati cu poame, spre disperarea vecinilor bunicilor mei, oameni cumsecade și cu frică de Dumnezeu.
Când știam că trebuie să mă ia ai mei la Roman…
…simțeam cum mi se frângea inima in două și aș fi fost în stare să ofer orice numai să mai trăiesc în libertatea din micuțul meu Rai. Parcă știam de atunci că acele vremuri vor apune și vor rămâne doar amintirile și Învățăturile.
Acum… de la o vreme încoace, singura mea grijă e ce las în urma mea că așa cum m-au învățat bunicii mei, ce semeni aia culegi. Bob de grâu ai pus, spic de grâu vei culege. Așa și cu sufletul. Dacă sădești bunătate, sădești frumos, sădești un zîmbet și o mângâiere, toate se vor întoarce spre tine cu folos.
Eu știu că într-o zi, inevitabil și nu din voia mea, voi părăsi aceste mioritice meleaguri. Îmi vor rămâne bulendrele-n dulap, cheile și telefonele cine știe pe unde, folia de vitamine pe noptieră neterminată și amintirile… în sufletele celor dragi.
De ziua neamului meu, mă gândesc mai abitir la toate astea…
…iar astăzi știu că prin sângele meu curge sângele strămoșilor mei care m-au învățat să am grijă ce-mi iese pe gură pentru că oamenii nu vor uita niciodată cum i-am făcut să se simtă.
Astăzi, mai mult ca oricând caut să fiu dreaptă, să nu biciui cu șfichiul verbului obrazul nimănui, să nu fiu o curvă de om, să nu umblu cu cioara vopsită și să nu mânanc rahat aiurea.
Îmi doresc să fiu smerită, să nu sar repede cu replica în fața nimănui, îmi doresc să nu-mi înnegresc sufletul cu smoala autosuficienței, să știu la orice pas că, de fapt, nu știu nimic.
Să am credința că intr-o zi ma voi reîntâlni cu cei dragi, plecați acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin.
Și când o fi să mă prezint în fața Tatălui și a străbunilor mei, la judecată de apoi, să nu tremur ca varga sub povara păcatelor, și când mă vor întreba, cum am trăit, ce am făcut și dacă mi-am găsit un rost pe lume, să am sufletul împăcat și să răspund fără ocolișuri: Da, Doamne, am învățat, m-am străduit și n-am niciun regret. Mi-am iubit țărișoara în care m-ai adus și am bucurat așa cum am putut sufletele celor cu care am trăit această frumoasă energie și experiență… România, țara mea de glorii… țara mea de dor…
Dragii mei români ca și mine, la ceas aniversar, aveți încredere în cei care sădesc cu vorba și cu fapta. Aveți încredere în oamenii care scot la iveală sentimente frumoase din voi și nu aruncă cu pietre și mizerie.
Astăzi, mai mult ca oricând romanii sunt chemați să privească în sufletul lor și să discearnă grâul de neghină. Să ne dăm mâna și să ne unim în energia cuvântului spus cu rost, în măreția proiectelor prin care să creștem împreună spre mândria celor care au dus o luptă să fim ceea ce azi … SUNTEM!
