Am demarat Proiectul de leadership VIITORUL EȘTI TU! Am avut primul training, pe 18 ianuarie, la Roman. Mulțumesc cu această ocazie celor care mi-au fost alături la primul Atelier: Fundația „Episcop Melchisedec” și bunului meu prieten Tudor Artenie, care a ținut un Curs introductiv în Comunicare, Marketing și PR.
Le mulțumesc, de asemenea, și colegilor din presa locală, care m-au surprins plăcut cu articole despre acest program.
Nu știu dacă ați stat vreodată în fața a 67 de adolescenți!
Este cel mai greu test pe care îl poate da cineva care nu e dascăl. Acești tineri, despre care știi că în nu foarte mult timp, vor „prelua” țara, vor fi medicii, inginerii, actorii sau politicienii noștri… ei bine, acești tineri au o privire extrem de atentă la ce se întâmplă în jur. Au onestitate și nu acceptă compromisul!
Sunt curați.
Sunt curioși.
Sunt inteligenți.
Mi-am depășit toate barierele pentru a putea să le prezint proiectul, pentru a le atrage atenția – să știți că nu e chiar ușor să le stârnești interesul. Dar am reușit.
Ei au lumea lor, din care noi, adulții, poate că prea puțin înțelegem. Au pasiunile lor, au cărțile lor, filmele lor… Vreau să îi atrag puțin din acea lume spre … lumea noastră. Să îi fac să privească orașul, politicile de educație, de sănătate, de administrație și să creăm un concept unitar: ceea ce este acum, cu ceea ce văd ei. Și mă refer la comunitatea noastră – Roman.
Știți cum s-ar defini? Așa: alături de acești tineri, vreau să facem un upgrade Romanului.
VIITORUL EȘTI TU! a avut, așadar, prima întâlnire. A fost fabulos! Au fost atenți și cred că le place ideea de a se descoperi, grație acestor cursuri, de a-și învinge, una câte una, temerile. De a învăța cum să depășească obstacole de orice fel, fie de comunicare, fie birocratice, fie interioare.
Vreau să devină o echipă de campioni.
De viitori lideri. Sunt convinsă că vom reuși! Prima noastră întâlnire mi-a dat această convingere. Vreau să facem cel mai tare grup de tineri din România: 300 de adolescenți dornici să se implice și să facă țara asta și mai frumoasă decât este! Pornim din Roman, dar … cine știe ce ne rezervă astrele?
Deocamdată, ne familiarizăm cu termenii noștri preferați: succes, curaj, învigători, lideri, eroi. Sunt cuvinte care le vor însoți fiecare zi de acum încolo.
Urmează întâlnirea a doua. Avem multe de făcut, de organizat, de învățat. Important e că am făcut primul pas. Nu așa începe orice călătorie?