O zi specială alături de înțelepții noștri nemțeni.
Ziua petrecută alături de 100 de nemțeni dragi în Parlamentul României a fost una cu adevărat de neuitat. Deși ei cred că le-am făcut o bucurie prin această vizită, adevărul este că imensa bucurie a fost a mea. M-am simțit onorată să fiu în compania unor oameni minunați, cu atâta înțelepciune, experiență de viață și suflet curat.
Cât de multe avem de învățat de la acești oameni care poartă în inimă și în cuvinte lecții de viață prețioase! Cât de mult respect și recunoștință le datorăm pentru tot ce au construit, pentru valorile pe care le-au transmis mai departe!
Mă înclin cu toată prețuirea în fața lor și le promit că, în calitate de reprezentant al nemțenilor în Parlament, voi face tot ce îmi stă în putință pentru ca acești oameni deosebiți să aibă parte de o viață lipsită de griji, așa cum merită cu adevărat. Adevărul este simplu: merită mult mai mult.
Le mulțumesc din suflet fiecăruia pentru energia frumoasă pe care au adus-o în această vizită, pentru poveștile împărtășite și pentru încrederea pe care o au în noi, cei care îi reprezentăm.
Aceste momente îmi reamintesc cât de important este să fim aproape de oameni, să le ascultăm dorințele și nevoile și să acționăm în interesul lor. Vă îmbrățișez pe fiecare și vă mulțumesc din suflet pentru această zi de suflet.
https://www.facebook.com/share/p/RC3xyiUHVFFDjn4E/?mibextid=WC7FNe