Educația și Sănătatea, prioritare în Bugetul pe 2019!

Educația și Sănătatea, prioritare în Bugetul pe 2019!

După mulți ani, două domenii-cheie sunt finanțate corespunzător în proiectul Bugetului de stat. Potrivit Ministerului de Finanțe, Sănătatea și Educația vor beneficia în 2019 de mai mulți bani decât în trecut.

Sanătatea va avea circa 5 miliarde de lei în plus, ceea ce înseamnă o creștere de 12% față de 2018.

Pentru investiții în aparatură și echipamente în spitale sunt prevăzute 1,18 miliarde lei.

Educația va avea un buget mai mare cu 47 % comparativ cu anul trecut, adică circa 9,8 miliarde lei.

Capitolul Investiții are alocate 2 miliarde de lei, iar 1,1 miliarde lei sunt destinați unui nou program, prin care sunt asigurate de rechizite pentru copii din învățământul preuniversitar.

Proiectul de buget a fost realizat în urma consultărilor cu specialiștii și reprezentanții salariaților din cele două domenii. Iar creșterile vor avea loc anual.

Privind retrospectiv, au fost realizate o serie de măsuri din Programul de guvernare asumat de PSD. Ca să enumăr câteva: creșterea salariilor din învățământ, adoptarea Legii împotriva violenței în școli, modificarea Legii Educației cu accent pe reintegrarea copiilor cu dizabilități locomotorii și introducerea noțiunii de „nutriție” în opționalul Educația pentru sănătate. Mai mult, Guvernul a aprobat două hotărâri privind ocuparea prin concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante, respectiv promovarea în cariera didactică în învăţământul superior, prin examen.

A fost pus în aplicare și Programul „A doua şansă”.

Acesta se adresează adolescenţilor, tinerilor, adulţilor, proveniţi din medii sociale diverse şi cu vârste variate care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial. Programul oferă acestor categorii de persoane posibilitatea continuării şi finalizării învățământului obligatoriu fără a fi nevoite să-şi întrerupă eventualele activităţi profesionale sau familiale în care sunt angrenate.

Și încă ceva! Continuă finanțarea pentru programul prin care sunt asigurate rechizite pentru copiii din învățământul preuniversitar.

Acestea sunt doar câteva exemple din domeniul Educației, dar lista poate continua.

Sunt schimbări benefice pentru România.

Sănătatea și Educația sunt privite de Guvern ca domenii strategice. Iar acest lucru se oglindește în bugetul pe 2019. Au avut loc schimbări în bine și vor avea loc în continuare!

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published.