Școala, domnul Goe și cei șapte ani de-acasă

Școala, domnul Goe și cei șapte ani de-acasă

Sărbătorim astăzi 167 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale. Un bun moment să vorbim (măcar un pic) despre el și scrierile sale.

Mie, personajele lui mi-au rămas atât de adânc întipărite în minte de la școală, de parcă le-am studiat ieri! Am dat lucrări și teze din Caragiale, i-am citit opera și vreau să cred că am învățat multe de la el.

Aș vrea să mă refer în mod special la domnul Goe.

Sper că vi-l amintiți! Îmbrăcat în costumul de „marinel”, înconjurat de mama mare, mamițica și tanti Mița, în trenul care îl ducea la București…

Copiii de tipul „domnului Goe”, exemplul clasic de plod răsfățat, sunt probabil un coșmar pentru educatori și profesori. Vă mărturisesc că am făcut tot ce am putut ca fiul meu să fie opusul acestei „obrăznicături”! Și vreau să subliniez această idee: educația copilului se face mai întâi acasă! Sună a clișeu, poate, dar în cei șapte ani de-acasă copilul chiar ar trebui să fie educat!

Un educator și un învățător predau o programă și construiesc peste fundația deja existentă din familie.

Părinții au misiunea dificilă de a asigura un echilibru între tendinta lor de a fi protectori, perfecționiști și obsedați de control și de a-i lăsa copilului acea independență care determină un spirit liber, creativitate, spontaneitate. De aceea se spune că cea mai grea meserie e cea de părinte!

În calitatea pe care o am, de consilier al premierului României pe Educație, am deseori întâlniri cu specialiști din domeniu. Ei insistă pe formarea copiilor și în familie, pentru că nu putem lăsa tot greul pe umerii lor.

Revenind la Caragiale, a știut să ne arate, încă de la 1900, când a fost publicată prima dată schița, ce nu trebuie să facem când vine vorba de educația copiilor.

În plus, aș vrea să vă rog să citiți un scurt fragment din Corespondența lui I.L. Caragiale cu Alexandru Vlahuță. Și, dacă nu îmi dați mie dreptate, poate îi dați lui.

„(…) Așa se-ntâmplă la noi, fiind vorba de educațiunea tinerelor generațiuni, când, cu părere de rău, trebuie să constatăm că toate clasele societății, de la cele mai înalte până la cele mai umile, lasă toată grija și aruncă răspunderea întreagă în spinarea școalei”.

„(…) O fi amară orice pâine câștigată cu necaz, dar greu se poate găsi una mai puțin dulce decât a dascălului de la noi, unde familia nu dă nici un ajutor școalei, unde lumea crede că școala este un aparat fabulos, care poate turna prin procedeu mecanic toată știința omenirii în capul oricărui copil — indiferent de capacitatea lui intelectuală și de puterea lui de voință – fără nici o osteneală ori tragere de inimă din partea acestuia”.

Numele marelui dramaturg este legat și de județul Neamț.

Pentru scurt timp, mai exact cinci luni, el a fost aici revizor școlar. O perioadă în care a cunoscut problemele dascălilor și a urmărit atent copiii.

 Memorialiștii spun că nu ar fi făcut niciun raport negativ, deși putea, ci doar transmitea mai departe problemele administrative cu care se confruntau la 1881 pedagogii nemțeni.

Mă întreb ce ar fi zis Caragiale despre un profesor care, pus în fața unor întrebări grele, ar fi răspuns, cinic: „Ghinion!”?

Share This

Leave a Reply

Your email address will not be published.