Prea mulți s-au îmbogățit pe seama sărăcirii românilor, iar acest lucru trebuie să se oprească.
Pentru a proteja cetățenii, Camera Deputaților, la inițiativa PSD, a adoptat recent un proiect de lege care plafonează dobânzile la instituțiile financiare nebancare (IFN-uri). Această măsură vine în sprijinul românilor, apărându-i de abuzurile creditorilor și prevenind îndatorarea la dobânzi exorbitante, care îi pun într-o situație imposibilă.
Astfel, instituțiile de credit nu vor mai putea percepe dobânzi excesive, iar românii vor putea să își plătească datoriile în condiții mai echitabile, fără teama că vor fi împovărați de rate imposibil de achitat.
Acest proiect de lege reprezintă un pas important pentru protecția financiară a cetățenilor, iar acum va fi transmis pentru promulgare, urmând să intre în vigoare cât de curând.